Innhold levert av Dorin Lazăr and Sergiu Motreanu. Alt podcastinnhold, inkludert episoder, grafikk og podcastbeskrivelser, lastes opp og leveres direkte av Dorin Lazăr and Sergiu Motreanu eller deres podcastplattformpartner. Hvis du tror at noen bruker det opphavsrettsbeskyttede verket ditt uten din tillatelse, kan du følge prosessen skissert her https://no.player.fm/legal.
Player FM - Podcast-app Gå frakoblet med Player FM -appen!
Alex (@alex_kamenca) and Carley (@carleymitus) are both members of our Action Academy Community that purchased TWO small businesses last thursday! Want To Quit Your Job In The Next 6-18 Months Through Buying Commercial Real Estate & Small Businesses? 👔🏝️ Schedule A Free 15 Minute Coaching Call With Our Team Here To Get "Unstuck" Want to know which investment strategy is best for you? Take our Free Asset-Selection Quiz Check Out Our Bestselling Book : From Passive To Passionate : How To Quit Your Job - Grow Your Wealth - And Turn Your Passions Into Profits Want A Free $100k+ Side Hustle Guide ? Follow Me As I Travel & Build: IG @brianluebben ActionAcademy.com…
Innhold levert av Dorin Lazăr and Sergiu Motreanu. Alt podcastinnhold, inkludert episoder, grafikk og podcastbeskrivelser, lastes opp og leveres direkte av Dorin Lazăr and Sergiu Motreanu eller deres podcastplattformpartner. Hvis du tror at noen bruker det opphavsrettsbeskyttede verket ditt uten din tillatelse, kan du følge prosessen skissert her https://no.player.fm/legal.
Innhold levert av Dorin Lazăr and Sergiu Motreanu. Alt podcastinnhold, inkludert episoder, grafikk og podcastbeskrivelser, lastes opp og leveres direkte av Dorin Lazăr and Sergiu Motreanu eller deres podcastplattformpartner. Hvis du tror at noen bruker det opphavsrettsbeskyttede verket ditt uten din tillatelse, kan du følge prosessen skissert her https://no.player.fm/legal.
Goții devin deja o problemă masivă pentru imperiu - după ce că își rezolvă problemele tribale pe (cel mai probabil) teritoriul imperiului, fac și invazii cu câteva zeci (dacă nu sute) de mii de oameni. O forță de nestăpânit care îi creează mari probleme lui Decius, care deși se pregătea pentru o astfel de invazie nu ajunge la timp să oprească invazia. Beneficiem de data asta de o descoperire foarte recentă a unui manuscris din Dexippus, sursa originală care ar fi stat la baza relatării lui Iordanes; lucru care ne aduce mai multe detalii despre forța invadatoare dar și despre reacția lui Decius. Decius este silit să fie mai tactic, mai cumpătat în răspunsul pe care îl dă goților. Când însă își pierde fiul într-o bătălie, Decius ajunge să-și piardă cumpătul, și să cadă în plasa unui nou lider got care se dovedește mai abil decât experimentatul împărat. Ceea ce ne duce la o premieră neașteptată. Ce anume, aflați din episod. :) Sarcofagul Ludovisi, posibil pregătit pentru Herennius, fiul lui Decius…
Ceea ce ar fi părut o simplă formalitate a devenit deodată un subiect mai complicat. Decius, senatorul ajuns accidental (oare?) în rolul de împărat pare că se descurcă foarte bine. Are respectul Senatului, și propune o reîntoarcere la valorile tradiționale ale Romei. Îl emulează pe cât posibil pe Traian, Optimus Princeps, al cărui nume și-l asumă; Restitutor Sacrorum - restauratorul sacralității, face însă o greșeală care va aliena și va anima o comunitate mică dar în creștere - comunitatea creștină. Cum ajunge Decius, un individ respectabil care pare că ia toate deciziile corecte din punct de vedere moral, uman și social, să fie demonizat de comunitatea creștină? Despre asta și nu numai în acest episod. Bust al lui Decius (cel mai probabil)…
Credeam că o să fie cel mai scurt episod din istoria recentă a podcastului; în schimb ne-am dat seama că subiectul sfârșitului domniei lui Filip prezintă mai multe aspecte interesante care merită subliniate. Cred că asta o să fie cea mai interesantă temă - a căderii - o temă pe care o vom exploata constant de-acum încolo. Cum ajung domniile mari și aparent puternice să decadă? Prea multă încredere în sine? Prea multă bogăție? O împărăție prea mare? Vom vedea. Deocamdată, ceea ce învață Filip pe propria piele este că nu e bine să-l lași pe un om numit Messi nemarcat, singur la balon, și nu merge să-l trimiți singur la Dunăre. Philipopolis (Shabha) în 1938…
Roma împlinește un mileniu! Și cu ocazia sărbătorilor mileniale ar fi fost păcat să omorâm împărați, așa că ne oprim după punctul culminant al domniei lui Filip Arabul - fastuoasele sărbători cu ocazia împlinirii a 1000 de ani de la înființarea Romei. Filip se dovedește a nu fi extrem de incompetent, având în vedere și numărul mare de tulburări din imperiu. E clar că Filip începe să simtă mai tare ca oricine că tronul imperial nu e o poziție foarte ușoară, mai ales când în jurul imperiului stau o sumedenie de triburi și națiuni care abia așteaptă ca imperiul să arate cel mai mic semn de slăbiciune. Filip Arabul, bust de la Filipopolis…
În loc să ne continuăm discuția despre împărații romani ne-am luat cu vorba în legătură cu însemnătatea culturală a coifului de la Coțofenești, și furtul recent dintr-un muzeu din Olanda; nu pentru că am avea mai multe informații decât data trecută când am vorbit despre el, ci mai degrabă am discutat despre impactul furtului în societate - de la discuțiile stârnite cu această ocazie la importanța coifului pentru români în general. Am reluat și povestea imperiului după moartea lui Timesitheus; cu un prefect pretorian ambițios căruia poate i se pun în spinare un pic mai multe lucruri decât a făcut, sau poate nu. În orice caz vedem exact aceeași problemă pe care am avut-o dintotdeauna: cine te păzește de paznici? Triumful lui Shapur asupra împăraților romani, relieful de la Naqš-e Rustam ( wikimedia )…
În urma războiului civil puterea rămâne cu copilul Gordienilor, cel care va fi păstrat în istorie ca Gordian III. Pare o soluție fericită pentru toată lumea - pretorienii sunt încântați, senatorii și mai tare, și mama lui pare și ea puternic implicată în poveste. Doar că nu prea cunoaștem povestea, pentru că am rămas fără foarte multe surse de încredere. Cea mai importantă sursă e Historia Augusta, despre ale cărei calități am mai vorbit în nenumărate gânduri. Ne uităm așadar în mai multe locuri încercând să dăm o oarecare formă informației. Și fix când Sergiu își promitea că nu mai facem de-astea! Gordian al III-lea, Bust…
De data asta nu omorâm unul sau doi ci nu mai puțin de 6 (șase) împărați frumoși. Îi spunem adio lui Maximinus care a fost un pic prea dur pentru aristocrația romană, și intrăm în domnia lui Gordian întâiul. Al doilea. Al treilea, de fapt! Ne zăpăcesc de cap oamenii ăștia. Acum lăsând gluma, anul celor șase împărați e numit așa doar pentru o simetrie oarecare cu anul celor 5 și celor 4 împărați. Ne reîntoarcem la instabilitatea specifică în momentul în care un împărat este dat jos de pe tron în mod violent. Maximinus nu a reușit decât să amâne, în niciun caz să oprească instabilitatea, și ne demonstrează că pentru a conduce imperiul cu un modicum de succes trebuie să echilibrezi partea militară cu aspectele sociale. O lecție pe care o vom învăța de mai multe ori de-a lungul acestui an. Șase împărați care au fost șapte. Maximus nu are un bust, din păcate, deci nu a intrat la impărați…
În acest episod vorbim despre campania lui Maximinus la granița Daciei - și chiar dacă nu avem foarte multă informație încercăm să aflăm cât de mult se poate. Nu este o campanie simplă pentru Maximinus. Îi ia doi ani să calmeze lucrurile și nu avem certitudinea că a reușit să o facă cu succesul pe care l-a avut în Germania. Chiar dacă șterge de pe fața pământului iazigii, faptul că îi trebuie doi ani pentru operațiuni arată că lucrurile devin din ce în ce mai serioase pe granița dacică. Și chiar dacă nu îl omorâm încă pe Maximinus, vorbim despre impactul lui (surprinzător, pe alocuri) mai târziu în istorie - o surprinzătoare piesă propagandistică. Și promitem că în următorul episod omorâm mai mulți, la pachet. Și pentru că punem acest episod de 1 decembrie (lucru pe care nu-l știam când am înregistrat) trebuie să le urăm La mulți ani tuturor românilor, tuturor locuitorilor României și celor care se simt români, de oriunde ar fi. Și nu uitați că dragostea de țară nu înseamnă să-ți urăști vecinul. Și nu uitați să votați. Dinar emis cu figura lui Maximinus…
Episod în care revenim după o pauză de o vară și o toamnă și reluăm povestea imperiului cu primul împărat de-al nostru. Oarecum. Trac de origine, probabil născut și crescut undeva în Balcani, se face remarcat foarte rapid din cauza unei trăsături deosebite - este extrem de înalt. Sugestiile moderne vorbesc de înălțimi de 2.60m, alții consideră că ar fi mai rezonabil să-l credem de 2.10m, cel mai probabil un accident genetic, suferind de gigantism. E remarcat rapid de către Septimiu Severus, care îl vrea în gărzile lui de corp. Urcă rapid prin ierarhia militară și devine unul din cei mai apreciați generali. În cele din urmă ajunge să preia purpura și frâiele imperiului. La partea militară se pricepe. Și despre asta discutăm săptămâna asta, și ne bucurăm că am reluat podcastul după o așteptare care sperăm că nu a fost excesiv de lungă pentru voi. Desigur, ne bucurăm că între timp am primit feedback de la ascultători, și le mulțumim celor care ne susțin în continuare. Bine ați revenit la Podcastul de Istorie! Bustul lui Maximinus Thrax la Musei Capitolini (via Wikimedia )…
Oricât de multe lucruri bune am putea spune despre cel din urmă Severin, știm care e marele lui punct slab. Oricât demulte decizii bune ia pe plan economic, oricât de bine face lucrurile în Roma, indiferent de cât îmbunătățește viața înimperiu, în cele din urmă unul din rolurile importante ale împăratului este să apere imperiul. Domnia lui Alexandru nu este foarte calmă. Apar mulți uzurpatori care își cer drepturile, sau pentru care legiunile cerrolul de August. Ni se spune că răzmerițele au fost rapid înăbușite, dar fondul nemulțumirii nu - tânărul de 25-26 deani nu are suficientă experiență militară cât să impună respectul necesar în fruntea legiunilor. Chiar dacă rezultatelelui sunt, obiectiv, pozitive pentru imperiu, chiar dacă adversarul lui de la Răsărit este Ardashîr, cel care va punebazele casei Sasanizilor care va conduce imperiul persan în următoarele patru secole, legiunile nu mai au foarte multărăbdare cu el. Este însă nevoie de un fost guvernator nemulțumit că e transferat să antreneze legiunile de recruți săle ațâțe pe acestea contra împăratului. După ce Alexandru încheie o pace cu alamanii care pare în dezavantajulRomei… e timpul să înceapă ceea ce se va numi „Criza secolului III”. Și noi vom face o pauză pentru restul verii - ne auzim din nou în toamnă, sperăm noi cât mai repede dar va trebui săvedem exact cum ne organizăm. Mulțumim că sunteți în continuare alături de noi! Bustul lui Alexandru Severus, via Wikimedia…
E greu să-ți dai seama când locul în care te afli este un punct de maxim al societății în care trăiești. Spre deosebirede istoria citită, istoria trăită n-are viitor, și oamenii care trăiau sub Alexandru Severus nu aveau cum să-și deaseama că trăiesc la apogeu, pe marginea prăpastiei. Pentru ei totul pare „ca de obicei” - după un împărat neconvingătorvine unul care să pună lucrurile la loc în ordine; nimic neobișnuit, s-a mai întâmplat. După Commodus, Pertinax, apoiSeptimiu Severus. După Caracalla, Macrinus, după Elagabal Alexandru, e normal, nu? Senatul îl iubește pe tânărul împărat și (mai ales) echipa lui administrativă. Cu o abordare mult mai echilibrată, cudecizii corecte și bune mai ales pentru clasa senatorială, cu o implicare mai serioasă a întregului senat, careparticipă cu un consiliu la cele mai importante decizii ale împăratului. Nu e un lucru deloc rău, și toată lumea are decâștigat - și imperiul, și senatorii, poate mai puțin cei care trebuie să muncească și care au la dispoziție doar treiopțiuni: o semi-sclavie cu muncă continuă toată viața, legiunea sau tâlhăria la drumul mare. În acest episod ne despărțim și de Lucius Cassius Dio - un istoric inegal, dar în același timp o resursă neprețuită.Sigur, aflăm de la el că Nilul izvorăște din Atlas, dar fără el (și rezumatele la cartea lui care ne-au rămas) probabilam fi fost mult mai săraci în detalii și informații despre epocile pe care le-a acoperit. Mulțumim, Lucius (ne zicem penumele mic că deja ne cunoaștem bine), fără tine va fi mai greu. Alexandru Severus, Muzeul Vaticanului, poză de Marc Cartwright…
Ce se poate întâmpla rău în momentul în care pui la conducere un puști de doar 14 ani? Mai ales dacă acesta e foarteimplicat în cultul unei zeități mai puțin populare la Roma, și e foarte decis să aducă acel cult în prim-planulpanteonului roman? Multe și puține în același timp; timp de patru ani Roma devine jucăria unui adolescent șilucrurile… Hmmm, cum să zicem? Derapează. Sextus Varius Avitus Bassianus, adoptând numele de Marcus Aurelius Antoninus și care va rămâne în istorie cunoscut subnumele zeității pe care o venera, Elagabalus, Soarele neînfrânt (Sol invictus). Pretinzând că este fiul ilegitim al luiCaracalla, numele lui reușește să ralieze soldații, cu mama și bunica lui devenind un fel de genii nu-foarte-din-umbrăale domniei lui Elagabal. Dacă la început influența Juliei Soaemis și Juliei Maesa se face simțită, ceea ce pare odomnie echilibrată foarte curând ajunge să alunece în aberant - cu Elagabal căsătorindu-se cu o vestală, cerându-ledoctorilor să-l facă hermafrodit chirurgical și o sumedenie de alte isprăvi pe care nu putem să nu le vedem cu un pic decircumspecție. Salvarea dar și condamnarea lui vine prin vărul lui, cel pe care îl vom ști sub numele de „AlexandruSeverus” pe care îl adoptă și pe care îl numește Caesar, decizie pe care ajunge rapid s-o regrete. Și, ca de obicei în perioada asta, soldații decid ce se întâmplă mai departe. Doar că de data asta Roma e ușurată (dinnou), de decizia pretorienilor. Bust al lui Elagabalus (via Wikimedia)…
Cu Caracalla mort în Siria, imperiul e din nou în criză. Fără moștenitor desemnat, fără un pretendent clar la tron,imperiul e din nou în mare pericol de un nou război civil. Două elemente diferă, de data asta, însă. Primul:majoritatea trupelor sunt concentrate în Siria, pentru campaniile pe care le plănuia Caracalla. Al doilea: Caracallași-a eliminat orice potențial adversar sau pretendent când a epurat tabăra lui Geta. Crud? Da. Eficient? Da. Dar unmoment de mare confuzie pentru imperiu, acum că Caracalla a dispărut? În cele din urmă, responsabilitatea pică pe umerii lui Opellius Macrinus, prefect pretorian, de rang ecvestru. Și o săîncercăm să vedem prin valul de aroganță al lui Cassius Dio pentru a afla mai multe despre cel care își asumăresponsabilitatea, chiar cu riscul de a părea că a complotat pentru a-l elimina pe Caracalla. Macrinus, cu ceva originiberbere, este un slujbaș bun al imperiului care reușește să supraviețuiască datorită calităților sale chiar și atuncicând alege tabăra greșită. Dar odată ajuns în vârful ierarhiei… cumva, nu reușește să se ridice la înălțimeasituației. Așa că în momentul în care se ridică un uzurpator pe care nu e capabil să-l elimine din timp, toată puterealui Macrinus i se scurge printre degete ca nisipul Africii. Macrinus (via livius.org )…
În acest episod închidem povestea lui Caracalla - tiran sângeros sau împărat șiret, depinde cum doriți să-lcaracterizați. În mod paradoxal, domnia lui Caracalla va deveni în timp punct de referință pentru „vremuri mult maibune” - nu pentru Alexandrieni, desigur, și nici pentru parți, care au un motiv special să nu-l aibă prea tare la inimăpe Caracalla. Probabil cea mai mare reușită a lui va fi extinderea cetățeniei romane la toți locuitorii teritoriuluiRomei - o decizie realizată pentru câștiguri imediate, dar cu efecte profunde pe termen lung. E greu de decis cât de bine am înțeles domnia lui Caracalla. Sursele îi sunt clar dușmănoase, nu fără pricină, darCassius Dio își pierde, de bună seamă, obiectivitatea. O să vedem asta și pe mai departe, când Dio nu-l mai scoate dinpeiorative: continuă să-l numească Tarautas (un rol de gladiator fizic urât în jocurile gladiatoriale) sau Caracalla cufoarte multă răutate. Dar, cum zice înțeleptul, și acest lucru va trece. Bustul lui Caracalla din Băile lui Caracalla…
În urma lui Septimiu Severus lucrurile par să fie bine puse la punct. A lăsat imperiul pe mâna a nu unul ci doimoștenitori în putere, unul din ei conducând deja alături de el imperiul și purtând numele ilustru de Marcus AureliusAntoninus. Doar că în lipsa echilibrului adus de tată, frații nu par să se înțeleagă atât de bine cât ar fi trebuit, șinici chiar mama lor nu reușește să-i împace. Un episod cu iz de telenovelă, care îl aduce în prim-plan pe influencerul antic care ne-a adus prima variantă dehanorac. Caracallus, o mantie roșie cu glugă care ajunge până în pământ, seamănă foarte bine ori cu o togă cu glugă, oricu un hanorac modern doar mai lung; sau, dacă preferați, cu o Scufiță Roșie, de ce nu? Dar parcă e mai ușor să vorbimdespre împăratul Caracalla decât de împăratul Scufiță Roșie. Caracalla (Alba Iulia) - poză de Ioan Lucian Jurcovan…
E foarte improbabil ca cel mai mare filosof al lumii să fie numit Matahala - dar întâmplarea a fost ca Aristocles, fiul lui Ariston și al Perictionei, să fi rămas în istoria fix cu porecla lui, „Platon” - matahala, om lat în umeri. Asta pentru că înainte de a fi filosof, Platon a fost și un atlet ambițios - participând la jocurile Isthmului și la jocurile Pythiene. Totuși, această „matahală” a devenit cel mai studiat filosof, singurul om ale cărui scrieri s-au păstrat aproape 2500 de ani intacte - întreaga filosofie fiind considerată doar un comentariu la dialogurile lui Platon. Aristocrat într-o Atenă democratică, la 20 de ani îl întâlnește pe Socrate care îi stârnește dragostea de filosofie. Contribuția lui majoră este rafinarea dialogului - o modalitate inteligentă de a prezenta idei în dialog, ca pe o piesă de teatru. Aristotel îl consideră prea poetic, însă modalitatea lui de a prezenta ideile ne ajută să vedem mai multe puncte de vedere. Faptul că finalul dialogurilor lui sunt adesea aporia - o concluzie incertă - înseamnă că cititorul rămâne să judece ideile și să tragă propriile concluzii. Diogene Laertius spune despre el: „Platon, care a dus geniul dialogului la desăvârșire, poate fi numit pe drept cel care i-a dat [dialogului] frumusețea și a descoperit-o. Un dialog este un discurs format din întrebări și răspunsuri asupra unor chestiuni filosofice sau politice, cu respectarea caracterului persoanelor care vorbesc și felului lor de a vorbi. Dialectica este arta de a vorbi, prin care combatem sau susținem o temă cu ajutorul întrebărilor și răspunsurilor celor care discută.” Discutăm despre viața lui Platon și despre o parte din ideile lui, păstrând discuția ideilor politice pentru episodul următor. Vorbim despre teoria formelor, a sufletului nemuritor, și despre dragostea platonică, cu o vizită prin anii ‘90. Platon - fragment din Școala din Atena în viziunea lui Raphael…
În acest episod continuăm cu mica istorie a filosofiei europene cu Socrate - dar pentru a vorbi despre Socrate va trebui să punem întâi contextul în față - vorbim așadar despre Grecia lui Socrate, despre războaiele peloponesiace și căderea democrației ateniene. Socrate e un personaj foarte complicat - în primul rând pentru că Socrate e un punct foarte important pentru filosofie - unde atenția se mută de la filosofia naturală (cea care va fi numită curând „fizică”) la problemele etice, mult mai importante pentru Socrate și mult mai complicat de formulat fiind vorba, în primul rând, despre fenomene foarte intime, interne. Socrate vine și pune întrebări mai mult decât dă răspunsuri. Dialogurile lui (pentru că în mare parte îl cunoaștem prin dialoguri) se termină foarte des în aporie - în impas, adică, fără un răspuns clar sau o soluție clară. Vorbim, așadar, în primul rând despre omul Socrate. Încercăm să ne dăm seama cine a fost, cât de important a fost, și ce știm, real, despre omul istoric Socrate. Încercăm să desprindem omul real de personajul pe care Platon îl va folosi mai târziu pentru a-și prezenta ideile filosofice care nu știm, real, cât îi aparțin lui sau cât îi aparțin lui Socrate. Încercăm, așadar, să vedem omul dincolo de personaj, atât cât putem să-l discutăm și din alte surse. Discutăm despre care e posibila implicare a lui în viața Atenei, despre situația politică și socială care a dus în cele din urmă la condamnarea lui Socrate, și, desigur, despre procesul lui. Ca de obicei vă îndemnăm să nu luați opiniile noastre ca lege - ci să vă uitați și voi peste informațiile pe care le prezentăm și să ajungeți la propriile concluzii. O notă: acest episod ajunge cu ceva întârziere pentru că înregistrarea a trebuit salvată de un editor audio - din păcate partea lui Dorin de conversație are mari probleme din cauza unui echipament configurat greșit. Vom încerca să corectăm pe viitor problemele de înregistrare, însă o reînregistrare e, din păcate, imposibilă. Moartea lui Socrate în viziunea lui Jacques Louis David (via wikimedia )…
Continuăm povestea filosofiei uitându-ne un pic mai departe de Pitagora; ne uităm la Heraclit, un filosof din Efes, un pic mizantrop, care propune teza că totul e în mișcare, și că niciun om nu calcă de două ori în același râu. Răspunsul la Heraclit e dat de eleații lui Parmenide care, poate și sub influența lui Pitagora, sugerează că universul e o sferă în care mișcarea e imposibilă, fiind doar o iluzie a simțurilor. Chiar dacă pare contraintuitiv, Zenon și Melissus vin cu argumente destul de serioase - și vorbim un pic și despre paradoxurile propuse de Zenon. Vorbim, apoi, despre probabil cea mai interesantă intuiție a filosofilor antici: atomiștii Leocip și Democrit propun un univers granular, format din atomi, particule mult prea mici care nu pot fi împărțite mai departe; după care aducem filosofia în Atena cu Anaxagoras și sofiștii, făcând, totuși, un popas prin Kos, pe la Hipocrate. Un rezumat necesar, pe măsură ce ne pregătim pentru probabil cel mai important filosof al antichității. Școala din Atena, pictată de Raphael pictorul nu țestoasa…
Săptămâna asta începem o scurtă istorie a filosofiei (europene). Evident, e un domeniu în care noi înșine suntem neofiți; dar este o explorare fascinantă a unui subiect important pentru ceea ce încercăm să facem. Descoperim o lume bogată în idei, în care niște oameni extraordinari abordează cu mult curaj un nou mod de gândire. Începem, evident, cu Thales din Milet - și cu școala Milesiană (sau ioniană), pentru că da, filosofia a început la greci, dar în teritoriul actual al Turciei. Vorbim un pic despre cei șapte înțelepți (al căror nume diferă în funcție de cine îi enumeră, dar Thales e permanent prezent acolo, în capul listei). Vorbim un pic despre maximele delfice, apoi vorbim despre cei care-l urmează pe Thales, pe Xenofan, și obligatoriu vorbim și despre Pitagora - liderul de cult care este asociat cu „zeul” dac, Zalmoxis și cu teorema unui triunghi dreptunghic. Ne bucurăm că ne-am reîntors, și ne bucurăm să ne auzim din nou. Bine v-am regăsit! Thales din Milet…
În primul rând, o reușită - două episoade despre Marcus Aurelius în care nu i-am zis Marcus Antonius deși îl mai cheamă și Antoninus. Nino! În al doilea rând, continuăm povestea lui Marcus Aurelius după declanșarea ciumei - probabil unul din cele mai puternice și destabilizatoare evenimente ale epocii. Totul, dar totul va fi atins de ciumă, că vorbim despre oameni, societate, economie, armată. Și Marcus Aurelius pare într-adevăr să vadă capătul scurt al paiului. Un principe educat pentru a administra un imperiu pacifist, a devenit unul din cei mai buni conducători militari - fără voie sau dorință personală. Marcus e silit să plătească pentru neajunsurile de natură militară ale celor dinaintea lui; și ia asupra lui povara, cu stoicism, strângând din dinți și trăgând asupra sa greul. Poate singura lui greșeală este succesiunea - amenințat de o răzmeriță, îl promovează pe fiul lui mult prea tânăr, Commodus, pe care îl face consul la numai 15 ani și jumătate. Un record absolut… până la el. Vom vorbi despre lungile campanii contra marcomanilor, despre invazia costobocilor care reușesc să expună cea mai mare slăbiciune a imperiului roman (lipsa de protecție în interior), și despre un împărat care ar fi vrut să fie mai mult filosof decât soldat, dar a trebuit să exceleze mai degrabă ca soldat decât ca filosof. Columna lui Marcus Aurelius în dreapta picturii lui Giovanni Paolo Panini - Lotteria in piazaz di Montecitorio ( via )…
Împăratul din această perioadă despre care se scrie cel mai mult este, de bună seamă, Marcus Aurelius. Din mai multe motive - în primul rând pentru că ne supraviețuiesc scrisorile pe care le schimbă cu profesorul lui, Marcus Cornelius Fronto, dar ne supraviețuiesc și cugetările sale, care ne dau o imagine complexă, tridimensională a împăratului. Recunoscut ca fiind împăratul filosof, Marcus Aurelius ajunge în poziția de moștenitor al principatului impresionându-l nu pe Antoninus Pius, ci pe „tatăl” lui, Hadrian. Încercăm să ne dăm seama de încrengătura de familie care-l aduce pe Marcus în cercul imperial, să o decriptăm, să o înțelegem. Discutăm, așadar, două procese de succesiune, la finalul cărora imperiul rămâne cu doi împărați în loc de unul - nu doar Marcus Aurelius, ci și fiul/fratele lui, Lucius. Încearcă să profite de aparenta lor lipsă de experiență Vologases IV al parților, care le dă practic primul test celor doi. Test care în cele din urmă va fi trecut… cu un cost surprinzător de mare. Marcus Aurelius tânăr (via wikimedia)…
L-am lăsat pe Hadrian în vârful imperiului pentru că nu ne-am îndurat să îl omorâm în episodul anterior. Asta și pentru că finalul lui Hadrian vine într-o cu totul altă lumină și tonalitate decât cea în care l-am prezentat în episodul anterior. Suferința nu e un lucru ușor, și schimbă puternic datele problemei. Dar, credem noi, apar la suprafață și semnele unui comportament abuziv care nu deranja cât Hadrian nu stătea în Roma. Când stă în Roma, însă… După ce are un succes limitat cu prima adopție, Hadrian joacă un șah temporal și stabilește următoarea generație de împărați. Cel puțin asta e impresia multora - de fapt, noi suspectăm că lucrurile stau un pic altfel, că nici măcar Hadrian nu putea să-și dea seama că într-adevăr oamenii din anturajul lui vor ajunge să facă o treabă atât de bună. Pentru că într-adevăr, după o lună de gândire, Antoninus, un suflet de contabil într-un corp de senator roman, acceptă responsabilitatea pe care i-o pune în cârcă Hadrian, și preia cârma principatului. O ocazie excelentă să vorbim de o personalitate surprinzătoare. Mai pacifistă decât cei de până acum, și, probabil, un candidat mai bun la premiul de Optimus Princeps. Cumva, Podcastul de Istorie pare să dea peste cap toate ierarhiile cunoscute. Coafura deosebită a Faustinei, trendsetter pentru generații de femei din Roma (foto: Caroline Lena Becker, via wikimedia )…
Publius Aelius Hadrianus e al doilea împărat cu rădăcini provinciale - un împărat care va schimba fața imperiului și va redefini pe termen lung paradigma imperială romană. Supranumit „Graeculus” - „grecușorul”, scopul lui pare să fie includerea provincialilor și a unei culturi Helenistice comune sub supervizarea Romei. Creează orașe provinciale, muncipia, semi-autonome cu propriile legi și obiceiuri, în locul impunerii coloniilor romane cu constituția romană. Probabil orientarea asta spre provincie e văzută cu ochi răi la Roma, dar asigură stabilitatea imperiului pe termen lung - fiind primul care e mai degrabă centrat pe Imperiu, nu spre orașul Roma. Vorbim despre cariera sa dinainte de perioada imperială, despre preluarea conducerii și deciziile controversate pe care le ia, dar care în cele din urmă asigură stabilitatea imperiului. Discutăm apoi și despre impactul pe care îl are pe termen lung - încheind discuția înainte de problema succesiunii - până la urmă, două succesiuni sunt cam multe într-un singur episod de podcast. Bust al lui Hadrian de la Tivoli, via WikiMedia…
Vorbim în acest episod despre realizările lui Traian - despre proiectele de infrastructură, despre construcțiile monumentale pe care le ridică, mare parte cu banii Daciei. Vorbim și despre ambițiile lui, despre relația cu aristocrația romană, și despre faptul că, în cele din urmă, este cel care ajunge să fie numit Optimus Princeps - cel mai bun dintre principi. Nevoia lui de faimă, și un joc politic de maximă teatralitate îl aduc la cârma Armeniei, pe care o transformă în provincie romană - pornește apoi în denazificarea Imperiului Part (sau, alternativ, încearcă să ajungă până la conducătorii parți să le explice că nu, candidatul lor la șefia Armeniei nu a murit de mâna lui, s-a înecat într-un măr mult prea ascuțit). Anul morții lui Traian e și anul de maximă expansiune a Imperiului Roman - un imperiu care se întinde din Britania până la Golful Persic, din Dacia până în Mauritania. Dar, la final, stăm să reflectăm asupra celei mai rezistente construcții majore a lui Traian. Dacia Romană, poporul acesta ce-a rămas în urma lui. Ne permitem, așadar, câteva momente de patetism pentru cel care în cele din urmă stă la rădăcinile României de azi. Discutăm cât de „bun împărat” este, și ce alte realizări a mai lăsat în urma sa. Imperator Caesar Nerva Traianus Augustus Dacicus Parthicus Pater Patriae Optimus Princeps, sau, pentru noi, mai simplu, Traian. Ave! Imperiul roman la întinderea maximă, cu licențele de rigoare, în anul 117 (sursa: wikipedia)…
Cât poți rezista unui agresor care îți cere să fii legat de mâini și de picioare și ți-a luat deja o mare parte din regatul pe care-l stăpânești? Nu foarte multă vreme, motiv pentru care Decebal, după ce încheie o pace cu Traian, caută să-și strângă un cerc de aliați. Din păcate nu reușește. Nici încercarea de a afla mai multe informații de la (posibil) guvernatorul interimar al provinciei care cândva va deveni Dacia nu e de prea mare succes. Și, revenim obsedant la acest aspect: dezertori romani tot ajung în tabăra lui Decebal - mai mult decât în orice alt conflict despre care am vorbit până acum. Sunt o mulțime de semne de întrebare pe care ni le ridică acest fragment. Columna adaugă mai degrabă întrebări decât să dea răspunsuri. În fine, „formidabilul barbar” în cele din urmă cedează - cu oamenii din Sarmisegetusa Regia asediați vreme îndelungată, până când rămân fără apă și vremea se întoarce contra lor. Rămas singur, urmărit de cavaleria de elită a lui Traian, un Decebal extenuat își va lua singur viața decât să cadă pradă cruzilor dușmani. E o poveste care rezonează un pic altfel decât acum o săptămână sau două. Un final inevitabil pentru Decebal, al cărui adversar a fost prea puternic. Și o poveste care abia începe pentru noi. Moartea lui Decebal…
În acest episod parcurgem povestea primului război între Traian și Decebal, pornind de la cele două surse primare: istoria lui Dio Cassius, și interpretarea imaginilor de pe columnă. Vorbim despre cele trei posibile trasee inițiale de înaintare, despre prima etapă a războiului, despre încheierea bruscă a textului lui Dio Cassius, și încercarea de a descifra columna - intrăm apoi, în detaliu, în legătură cu campania de iarnă, contraatacul lui Decebal la sud de Dunăre, și înființarea lui Nicopolis ad Istrum, în cinstea zeiței Nike, zeița victoriei. Apoi prezentăm desfășurarea celei de-a doua părți din campanie, încercând să înțelegem un pic mai bine obsesia pentru „dezertori romani” a lui Traian. Tropaeum Traiani, reconstrucție 1977, foto: Bogdan Croitoru CC BY-SA 3.0 ro via WikiMedia…
După o pauză un pic mai lungă decât preconizam, revenim cu un nou episod; și chiar dacă planificasem să vorbim despre război (pe la minutul 30 încă credeam că vom vorbi despre primul război) am decis să vorbim un pic mai în amănunt despre surse (mai exact lipsa lor), dar și despre etapele premergătoare războiului. Motivațiile pe care le expune în fața senatului dar și pregătirile pe care le face Traian sunt la fel de importante. Povestim un pic și despre izvoarele pe care chiar le vom folosi: Panegiricul (discursul ținut în septembrie 100 de Pliniu), Cassius Dio, cartea 68, și Columna lui Traian. Columna are mai multă documentație dedicată. Noi am folosit site-ul Trajan’s Column , dar mai există și cartea d-lui Radu Vulpe , editată în 2002 și pusă la dispoziție de CIMEC pe site-ul Biblioteca Digitală . Am mai găsit și un mic clip - o animație despre cum s-a construit fizic columna făcut de cei de la National Geographic. National Geographic are și un site dedicat studierii columnei, care cred că vi se va părea cât se poate de interesant . Resurse: Site Trajan’s Column: https://trajans-column.org/ Biblioteca Digitală: https://biblioteca-digitala.ro/ Stop-motion „cum s-a construit columna”: https://www.youtube.com/watch?v=MFUgaPlhDdM Site National Geographic dedicat columnei: https://www.nationalgeographic.com/trajan-column/ Fragment din columnă…
În acest episod vorbim despre eterna prietenie dintre poporul dac și cel roman, cu aplicație directă pe perioada 85-90. O prietenie pe muchie de cuțit, ca să-i zicem așa. Domițian are o mare problemă pe mâini - la Dunăre năvălesc dușmanii. Sau, dacă ne uităm din partea cealaltă, triburile de la nord de Dunăre se răzvrătesc contra atitudinii din ce în ce mai sfidătoare și îndrăzneață a imperiului. E doar o problemă de perspectivă. În 85, trupele lui Diurpaneus (sau Decebal, nu știm sigur, pentru că Dio Cassius și Iordanes nu prea se înțeleg) intră în Moesia și atacă trupele postate acolo, omorându-l în cele din urmă pe Oppius Sabinus, unii din oamenii de încredere ai lui Domițian. Domițian decide să reformeze această zonă plină de pace și bună înțelegere între popoare, și să o împartă în Moesia Inferior și Moesia Superior - și îl trimite pe prefectul pretorian Cornelius Fuscus să rezolve problema dacilor. De îndată ce Fuscus are primele victorii, Domițian bifează pe listă Dacia, și merge la Roma să celebreze un triumf - după triumf, află că lucrurile nu stau chiar atât de roz. Conflictul nu se termină aici. Poate cel mai important lucru pe care îl facem acum e să punem o perspectivă nouă asupra celor discutate în episodul despre Domițian - inclusiv acel festin funerar pe care îl dă în cinstea celor căzuți în Dacia. Pierderile nu sunt deloc neînsemnate - și poate chiar comparabile cu Teutoburg. Diferența e că la cârma imperiului nu se află un bătrân sătul de lupte, ci un tânăr însetat de glorie. Așa că Dacia nu o să rămână în acel stadiu. Vă mulțumim tuturor ce sunteți alături de noi și ați fost în toți acești ani. La mulți ani și sărbători fericite! Daci și romani participând la Hora Unirii, episodul 1 și 2: 85-90. Imaginea e din unul din episoadele ulterioare (spoiler!)…
Suntem în anul celor patru împărați, momentul în care legiunile romane sunt mobilizate într-un război fratricid.Triburile de la granița imperiului, cumva, încearcă să profite pe cât posibil de degringolada din imperiu. Roxolaniisunt primii care profită de această situație, și după ce în iarna 67-68 avuseseră o incursiune care se soldase cumasacrarea a două cohorte romane, în martie, anul 69, un detașament de 9000 de călăreți pornesc într-o incursiune dejaf. Din păcate pentru ei, bunurile materiale și armurile îi încetinesc, și îi fac țintă ușoară pentru legiuni, care leînăbușă atacul rapid. Este doar un prim episod, care culminează cu un atac mult mai organizat al dacilor, îndreptat contra garnizoanelorîntreținute de minimum de soldați în lipsa grosului legiunilor. Între timp, ne orientăm un pic și spre ce credem că seîntâmplă în Munții Orăștie, încercând să înțelegem mai bine cam care e situația politică a dacilor. Moment numai bun săvorbim de exemplul dat de Frontinus în Strategemele; și vom afla ce se întâmplă când doi câini se bat între ei, și apareun lup în zonă. Noi bănuim altceva decât ce vrea Frontinus să transmită; dar pentru asta, ascultați episodul :) Un lup nedacic, pentru că lupul dacic care se luptă cu câinii e probabil prea mult pentru sensibilitățile platformelor de socializare…
Chiar dacă uneori ajungem să-l revendicăm, Ovidiu este un roman înainte de toate, unul din cei mai apreciați poeți de lacurtea lui Octavian Augustus. Ne uităm în acest episod îndeaproape la care pot fi motivele pentru care a fost exilat, lace aflăm util din poemele lui, altceva decât faptul că era trist și supărat, și că se ruga de toată lumea să vorbeascăcu șeful de la Roma să-l ducă undeva mai la căldură. Pentru noi e o ocazie să vedem o perspectivă nouă asupra geților. Fără pretenția de a acoperi complet subiectul, neuităm peste cele mai importante lucruri pe care le aflăm de la el, și îl punem în context uitându-ne și pestedescoperirea făcută în 2012 a plăcii cu edictul referitor la unul din destinatarii Ponticelor lui Ovidiu: Quintus IuliusVestalis. Vestalis, ni se spune, are o aventură ceva mai îndelungată, și locuitorii cetăților de la Pont îi mulțumesc înmod deosebit pentru dârzenia cu care vine în apărarea lor. Chiar plânge Ovidiu? (sursa: Wikimedia )…
Încheiem în sfârșit discuția despre Septimius Severus, considerat de mulți ultimul „bun” împărat - dovedind grijă pentruimperiu și încercând să ofere un pic de stabilitate care o să pară un mare lux pe viitor. Propaganda imperială lucreazăși ea din greu: dacă lucrurile nu sunt perfecte măcar ni se dă impresia că ar fi. Face tot posibilul să lase imperiul pemâini bune; îi pregătește pe copiii lui pentru conducere, îi avansează în pozițiile corecte, și, în ciuda bolii lui (seștie de gută, dar e posibil să fie vorba și de altceva) duce o guvernare competentă împreună cu fiii săi, Antoninus șiGeta. În episodul acesta vorbim și despre Plautianus, prefectul pretorian cu iluzii de mărire, care își pregătește intrarea înfamilia imperială chiar cu costul vieții împăraților. Familia imperială reacționează - Antoninus și Severus pregătesc unanti-complot împotriva prefectului. Mai vorbim despre un proto-Robin Hood, Victor Bulla, o creație involuntară a luiSeverus. Un împărat mai fascinant decât ne așteptam la începutul înregistrărilor. Unul dintre cei buni, dacă ne uităm așa,retrospectiv, chiar dacă nu putem să fim de acord tot timpul cu metodele prin care a stabilizat imperiul în urmarăzboiului civil. Severus la Musei Capitolini (via wikimedia )…
Vorbim despre cariera lui Septimius Severus după terminarea războaielor civile - o viață dedicată consolidăriigranițelor și campaniilor militare. Severus își arată adevărata față senatorilor, după care îi fierbe la foc mic,trimițând scrisori de amenințare din campaniile militare pe care le are. Care nu sunt puține la număr - lui Severus îiplace mai mult viața alături de legiuni decât viața la Roma, și petrece foarte puțin timp în capitala imperiului. Prima lui grijă e să stabilizeze granițele - probabil cea mai importantă treabă a oricărui împărat roman. Vizitează șiDacia, și e posibil să împingă controlul roman la sud de Carpați până dincolo de Olt pe acel limes transalutanus ; dare neclar dacă lui îi aparține operațiunea sau fiului lui. Există și un proiect de cercetare cu o pagină de Facebook pe tema acestei rețele de fortificații. Acest episod a fost înregistrat în două părți - prima parte e publicată acum, și a doua parte va fi publicată peste douăsăptămâni; o formulă nouă pentru noi care sperăm că vi se va părea potrivită. Poziționarea castrului mare de la Băneasa, via proiectul de cercetare Limes Transalutanus ( facebook )…
Continuăm astăzi povestea lui Septimius Severus care tocmai vine după un obositor război cu Niger, favoritul populației romane. Severus nu stă foarte mult pe gânduri și își arată aprecierea față de colegul lui de împărăție, Decimus Clodius Albinus, trimițându-i multe legiuni ca gardă de corp, ba, mai mult, prezentându-se în persoană cu ele pentru a se asigura că le primește exact cum își dorește. Desigur, un prim episod pacifist despre istoria unui război civil. Pacifist pentru că Severus e pus pe pacificat colegul de tron, și pe toți senatorii care chiar l-au luat în serios pe el însuși când l-a numit pe Albinus co-August. Un episod mai relaxat în care vorbim despre legitimitate și un pic mai multe lucruri conexe; suntem, în cele din urmă, un podcast de istorie, și ne place să mai vorbim și despre metoda pe care o folosim să gândim în legătură cu istoria. Decimus Clodius Albinus, împărat doar cu numele…
Septimius Severus nu are de obicei asociate titluri mărețe precum „Optimus” al lui Traian, și poate pe bună dreptate.Cariera lui nu este strălucită - într-un vid administrativ creat de paranoia lui Commodus, chiar și-un general mediocrupoate să devină remarcat, și Severus nu este neapărat remarcabil prin cariera lui. De origine din Cartagina, sefolosește și de prestigiul rudelor sale pentru a urca cursus honorum - și este unul din cei care-și cumpără de laCleander un titlu de consul în anul în care acesta vinde titlul de consul ca pe covrigi calzi. Când Didius Julianus îșicumpără tronul are norocul să fie generalul cel mai apropiat de Roma, și se folosește de acest avantaj cu măestrie. Estetenace, și-și urmărește scopurile fără prea multe scrupule. Se mișcă atât de rapid încât dă impresia că totul e doar ostratagemă pregătită din timp. Vorbim în acest episod de noile războaie civile romane, și felul în care Septimius Severus, de bună seamă cel mai abildintre pretendenți, reușește să își câștige locul în Roma, printr-o alianță și un război cu generalul preferat almulțimii din stradă. Septimius Severus, bust din colecția British Museum…
Chiar dacă noi o să vorbim despre Pertinax și Didius Julianus, personajul principal din povestea de astăzi este GardaPretoriană. Garda este o forță de elită, întreținută ca o forță de elită în ciuda faptului că nu e în mod normalangajată în operațiuni militare. Garda are cel mai bun echipament, și, teoretic, cei mai buni soldați, oamenii careasigură paza împăratului. Doar că reversul este că pretorienii capătă un pic cam multă încredere în sine. Așa că în momentul în care Pertinax,prea pus pe militărie cu ei, devine prea incomod, răspunsul gărzii e să elimine elementul incomod și să-l înlocuiascăcu ceva mai bun. Cu cineva care poate chiar se va ține de promisiune și le va da banii și privilegiile pe carepretorienii cred acum că le merită. Rezultatul este unul din episoadele cele ciudate din istoria Imperiului. Și o întrebare care rămâne cu noi: ca roman,cum arăți 5 pe degete? Cu două sau cu cinci? Zidul Castra Praetoria, care devine foarte important în poveste (Foto: Ross Cowan, CC BY-NC-SA)…
Începem noul sezon cu o mică recapitulare - o întoarcere în timp, care ne va reaminti câteva episoade importante din viața imperiului înainte de moartea lui Commodus. Pertinax este unul din cei mai importanți oameni din imperiu din această perioadă, strângând aproape involuntar popularitate și atenție. Așa că în momentul în care complotul contra lui Commodus a reușit, complotiștii s-au întors către unul din oamenii care puteau să capteze atenția și să primească respectul cuvenit unui împărat din partea mulțimii. Pertinax are un destin fascinant - pornit târziu în cariera militară, se dovedește de foarte mare încredere și ajunge departe sub Marcus Aurelius, rămânând ultimul consilier al lui Aurelius care să supraviețuiască sub Commodus. O să vedem ce anume a fost necesar - o viață cumpătată, și să știi când anume să te retragi din ochiul public. Bust care îi aparține probabil lui Pertinax, expus la Muzeul Unirii din Alba Iulia ( fotografie Codrin B. via Wikimedia )…
Un episod special - ne întoarcem după un pic mai bine de jumătate de an de pauză, ceva mai odihniți, ceva mai relaxați, și reluăm podcastul cu un invitat special. Pe Călina o știți de la Istoria României - și dacă nu o știți atunci merită să puneți mâna să ascultați podcastul ei, pentru o poveste concentrată, sintetică, ce ar putea suplimenta lecturile pentru învățat Istoria României. Un podcast care ne-a făcut și nouă treaba mai ușoară, pentru că de fiecare dată când ni se reproșa că ne lungim un pic prea tare îi puteam direcționa pe ascultători spre podcastul Călinei. Salut, și bine v-am regăsit la Podcastul de Istorie! De episodul viitor reintrăm în pâine (dar așa, lent, să nu ne ia amețeala).…
În acest episod vorbim despre a doua parte a perioadei lui Commodus și încercăm să ne dăm seama de motivele pentru care lucrurile o iau razna. Commodus nu e neapărat un manager extrem de rău al imperiului, deși e evident încurcat de neînțelegerea responsabilităților pe care le are la nivel economic și social. Conflictele lui cu Senatul nu sunt în stare să-i aducă un mare serviciu, și cu cât se adâncesc mai tare conflictele, cu atât mai tare lucrurile merg împotriva lui. Că nu e capabil să stăpânească din punct de vedere economic situația e clar: ordinul lui de a bloca prețul grânelor are efectul nedorit de a încuraja specula și a face grânele și mai greu disponibile. Chiar și-așa, cel afectat va fi Cleander, noul lui locotenent, care își ia atât de multe responsabilități încât pare foarte des a fi adevăratul conducător al imperiului. Cheia căderii lui Commodus pare însă a sta în oamenii cu care se înconjoară, și în conflictul dintre interesele imperiului și interesele personale. Ca și Nero, infatuat cu valențele lui artistice, Commodus se antrenează ca gladiator și participă în competiții pe care el însuși le organizează. Comportamentul lui devine din ce în ce mai scandalos, Commodus dorind să inaugureze anul (și consulatul) cu o luptă în arenă. E trădat însă de cercul intim căruia i-a lăsat prea multă putere. Podcastul de Istorie intră într-o pauză mai lungă. Am explicat pe finalul episodului de ce, dar pe scurt: burnout. Facem podcastul de 6 ani, timp în care am sporit în mod vizibil calitatea cercetării pe care o facem pentru fiecare episod în parte - dar asta o facem la un mare cost personal, și la un moment dat costul acela se manifestă prin oboseală. O pauză ne va face bine, și ne va ajuta să reluăm proiectul cu mai multă energie și ceva mai bine organizați. Între timp mai lucrăm și la formă. Ne gândim să îmbunătățim un pic site-ul podcastului, dar ne gândim un pic și la restructurarea (și poate rarefierea conținutului) podcastului. Știm ce trebuie făcut, nu prea știm exact cum, și pentru asta avem nevoie de o pauză. De asemenea, eforturile noastre vor fi pluridisciplinare - ne dăm seama că avem de studiat mai mult înainte de a ne pronunța pe un subiect - economic, social, politic, lucrurile nu sunt la fel de simple cum s-ar putea crede. Vrem să facem lucrurile mai bine și pentru asta trebuie să regândim o parte din proiect. Și vom începe cu o pauză. Mulțumim! Și ne auzim în curând!…
Cred că o mare parte din noi știm despre Commodus mai degrabă prin viziunea regizorală a lui Ridley Scott, ca împăratul ahtiat de putere și de lupte gladiatoriale care ajunge să își întâlnească inamicul pe care îl credea omorât. Chiar daca Gladiatorul spune o poveste interesantă care a atras multă lume, foarte puțin din acest film are legătură cu realitatea. O să începem explorarea moștenirii ultimului din seria celor cinci împărați buni cu urmașul lui direct, Lucius Aelius Aurelius Commodus. Dio Cassius spune că Marcus Aurelius a lăsat un regat de aur. Primul împărat născut în purpură este considerat și un eșec răsunător, Dio spunându-ne despre începutul unei ere de fier și rugină. Ne uităm însă un pic mai îndeaproape, reanalizând moștenirea primită de la Marcus Aurelius - departe de a fi un regat de aur, zice Dorin, sau, din contră, zice Sergiu, un regat de cât se poate de aur în condițiile date. Cu economia slăbită de prea mulți ani de lupte la marginea imperiului, cu o situație politică nesigură după revolta lui Cassius, un imperiu încă bântuit de pandemie (aparent o formă de variolă) Commodus nu primește o situație foarte commodus de rezolvat. Inițial se bazează pe sfatul cercului de amicis al tatălui său, dar încet începe să-și definească propria echipă de conducere. Și lucrurile nu mai arată atât de grozav. Lucius Aelius Aurelius Commodus…
Și iată cum ajungem la final cu povestea filosofiei din Grecia Antică. Nu pentru că am ajuns în punctul în care filosofia se termină, ci, din contră, pentru că am ajuns în locul de unde am început, adică la Marcus Aurelius. O să descriu curentul stoic prin cuvintele lui AC Grayling, care face un rezumat excelent pentru stoicism. «Crates Cinicul îi este profesor lui Zenon din Cition, primul stoic. Acesta propovăduiește interiorizarea virtuților cinice ale reținerii și stăpânirii de sine, și aplică conceptul de „indiferență” ( apatheia ) nu față de societate și nici în relație cu scopul unei vieți onorabile, ci la vicisitudinile sorții și inevitabilitatea îmbătrânirii, bolii și morții. Ceea ce stoicismul a recomandat mai târziu romanilor educați și patricienilor a fost idealul înalt al unei vieți nobile de sine stătătoare, o viață de curaj și tărie sufletească, o viață bărbătească și robustă, care, cu aceeași indiferență, poate să îndure greutățile întâmpinate pe fronturile militare din străinătate și să facă față cerințelor impuse de datorie acasă.» Desigur, stoicismul nu e doar despre dârzenie și tărie sufletească, și o să vorbim despre aceste lucruri. O să vorbim, desigur, și despre marii filosofi stoici - Zenon, Cleanthes, Chrysippus, Cicero, Seneca, Epictet, Marcus Aurelius, despre viețile lor și apoi despre ideile stoicilor; evident, foarte pe scurt. Și ideile lor sunt mult mai diverse decât ideile legate de virtuți - vorbim despre un sistem filosofic complet, care acoperă cele trei dimensiuni necesare: fizica, etica și logica. Dacă pentru peripatetici logica e doar o unealtă, pentru stoici logica devine centrală filosofiei, foarte multă vreme în antichitate Chrysippus fiind considerat superior lui Aristotel pe spațiul logicii. Vorbim, desigur, și despre evoluția stoicismului de la idealurile cinice pe care le adoptase Zenon (care sugera că orașul ideal nu ar avea nevoie de temple, și oamenii ar fi prieteni între ei și ar avea toate posesiunile la comun) până la ideile de virtute ale eșalonului superior roman (Seneca, Marcus Aurelius) și îndârjirea stoică așa cum o vedem la sclavul Epictet. Avem și o explorare a stoicismului modern, și asupra felului în care vinde în ziua de azi. Încheiem aici studiul filosofilor antici - dar doar pentru moment. Credem că această paranteză de aproape un an a fost necesară - pentru a înțelege care e gândirea oamenilor în această perioadă, pentru a pune un pic mai mult context și a înțelege mai bine această poveste a Imperiului Roman. Și de episodul viitor continuăm povestea. Pentru cei care doresc să afle mai mult despre filosofie, desigur, recomandăm două podcasturi. Podcastul de Filosofie ( youtube , facebook ) este ținut de cineva care chiar se pricepe la subiectul ăsta, în română, și care pe lângă episoadele de podcast s-a diversificat în alte părți, și aduce materiale interesante și fragmente de filosofie pe pagina lui de YouTube. Pentru cei care nu au o problemă cu limba engleză și vor o abordare „mai istorică”, „ The History of Philosophy without any gaps ” este podcastul perfect. Materiale excelente pentru momentele în care mai luăm câte-o pauză mai lungă să ne schimbăm un pic direcția de studiu. Coperta din 1715 la Manualul lui Epictet (Oxford)…
Există un dezechilibru între felul în care percepem astăzi noțiunea de hedonism (un abandon aproape total în favoarea plăcerilor imediate) și felul în care se prezenta hedonismul în epoca antică. Epicur este cel mai bun exemplu în sensul acesta; el duce mai departe ideile școlii cirenaice pornind o mișcare filosofică surprinzător de conservatoare, centrată în jurul ideii că singurul lucru pozitiv în viață este plăcerea fizică, în același timp redefinind ideea de plăcere într-un fel în care să facă moderația motiv central al filosofiei sale. Contrastul este remarcabil; la fel, și intuiția lui Epicur legată de percepția asupra naturii, care reușește să descrie un model atomic suficient de apropiat de modelul prezentat de știința modernă - și totul plecând de la observație empirică și deducție logică. Chiar dacă întreg modelul atomic este construit doar pentru a justifica teoria morală a lui Epicur, nu putem să nu îi remarcăm intuiția. Chiar și-așa, discutând îndeaproape despre filosofia lui Epicur nu putem să nu ne uităm și la reversul medaliei. Pentru că din păcate știm prea puțin despre viața reală a individului Epicur, nu putem să ne dăm seama dacă nu cumva, departe de a fi doar un proponent al moderației, nu este cumva un fel de guru în fruntea unui cult orgiastic. Este oare un caz tipic de „fă ce zice popa, nu ce face popa”? Greu de zis, mai ales că vorbim de șeful uneia din cele mai influente secte filosofice din antichitate, eclipsată doar de cei care vor veni în episodul viitor. Și-a meritat locul în adâncurile iadului, unde l-a plasat Dante, sau nu? Nu o să știm niciodată, dar putem să rămânem măcar cu o lecție despre moderație. Banchetul lui Ahelaus, pictat de Rubens, cu o figură asemănătoare cu cea a lui Epicur în centru…
Continuăm plimbarea noastră prin școlile de gândire din Grecia antică cu poate unul din cei mai celebri „ciudați” ai filosofiei. Diogene din Sinope e cel care îi spune lui Alexandru cel Mare să se dea la o parte din soarele lui, că-l deranjează, și își petrece timpul într-un butoi în Atena. Desigur, avem un pic de dubii în legătură cu adevărul despre Diogene - pe de o parte pare a fi un cerșetor agresiv care se ia la harță cu toată lumea, pe de altă parte pare un individ responsabil ce e capabil să conducă casa lui Xeniade după ce e vândut ca sclav; povești ce ne ridică niște semne de întrebare legate de cât e real și cât e imaginat în poveștile respective. Sigur, nu ne oprim doar la povești și încercăm să ne uităm la fundamentul ideilor care îl călăuzesc pe Diogene din Sinope; vorbim întâi de discipolul lui Socrate, Antistene, cel care propovăduiește un mod de viață ascetic și nesupus regulilor aleatorii ale societății, creatorul noțiunii de logică. Facem apoi o scurtă trecere în revistă a două alte curente de gândire care par similare: scepticii, cu Pyrrhon din Ellis, și cirenaicii lui Aristippus din Cirene. Desigur, fiecare cu propriile lor caracteristici. În alte știri, am creat împreună cu Călina de la podcastul Istoria României un server de Discord unde putem să vorbim în timp real cu cei care folosesc această platformă. Ne găsiți la https://discord.gg/gfE8UcShj2 . Jean-Léon Gérôme - Diogene din Sinope…
Aristotel a rămas probabil cel mai influent filosof din toate timpurile. Dacă Socrate a schimbat filosofia, iar Platon i-a notat-o, Aristotel a sistematizat, într-o manieră pragmatică, munca celor doi. Chiar dacă unele voci îl numesc „rebel” al Academiei, Lyceumul lui Aristotel rămâne un continuator al tradiției Academice, iar Aristotel însuși se numește platonist. Dar ceea ce face el e cu adevărat remarcabil, punând ordine în gândire cu principiile sale logice, unelte de argumentare care vor rămâne baza logicii vreme de mai bine de două milenii - iar „Respingerile sofistice” sunt încă materialul de bază pentru studierea erorilor de logică în discursuri. Pune bazele cercetării în biologie, are contribuții într-o sumedenie de domenii, economie, științe politice, și, evident, etică. Cele trei tratate de etică (Eudamiană, Nicomahică, Magna Moralia) sunt primele tratate de etică pe care le cunoaștem, Republica lui Platon neputând fi considerată un tratat concentrat pe subiect, chiar dacă abordează teme etice. Desigur, ne vom uita nu numai peste incredibilele sale contribuții, ci și peste acele erori care, datorită staturii sale de super-gânditor al antichității, au tras înapoi științele și societatea. Geocentrismul lui a pus cercetarea astronomică într-un impas foarte dificil până la Copernic. Iar atitudinea lui față de femei… ce să mai zicem? Dar vina nu îi aparține doar lui; așa cum discutăm în podcast, Aristotel e un produs al timpului său și, ca orice produs al timpurilor vechi, unele lucruri nu prea mai țin apa. Dar să luăm lucrurile pozitive. Îndemnurile la temperație - la echilibru, la acea mediocritate de aur cum îi ziceau romanii mai târziu - rămân încă incredibil de actuale. Și, ca orice om, chiar și un geniu de talia lui Aristotel are propriile lui limite. Platon și Aristotel discutând la Academie, așa cum i-a văzut Raphael între două felii de pizza…
Aristotel Stagiritul cunoscut vreme de 2000 de ani ca „Filosoful”, e cel mai de succes elev al lui Platon, acel elev care nu doar că își întrece maestrul, dar și îl pune într-un con de umbră. Cu abordări pragmatice, Aristotel pune bazele cercetării științifice, definind abordarea empirică, implicându-se în nenumărate domenii. Nici nu e de mirare că atunci când vorbim despre Aristotel ne gândim la un tocilar grec cu barbă care stătea zi de zi să spună platitudini cu aer de înțelepciune. Dar împreună, uitându-ne la aspecte din viața lui Aristotel, ne dăm seama că acolo e o poveste cu spioni, diplomație și politică. Poate acesta e motivul pentru care Aristotel e atât de apreciat - un actor activ în epocă, un apropiat al celui mai vestit cuceritor al antichității, Aristotel e mai mult decât o figură de pus lângă un citat. Platon și Aristotel discutând la Academie, așa cum i-a văzut Raphael între două felii de pizza…
Într-un tur de forță, ne întoarcem atenția către probabil cea mai influentă scriere a antichității - dialogul despre justiție și despre „orașul drept” al lui Platon. Discutăm, în prealabil, de cosmogonia din Timaeus, și introducerea sau rezumatul pe care îl face Platon prin Socrate în acel dialog; în Republica personajul principal e tot Socrate, care explică felul în care vede orașul ideal al dreptății, Kallipolis. Un act necesar pentru a înțelege evoluția gândirii politice pe viitor, dar și un moment excelent de reflecție asupra configurației statelor - asupra valorii democrației, în cea mai importantă critică a acesteia. Pentru unii utopie, pentru alții o distopie, Republica e considerată de mulți capodopera lui Platon; chiar dacă nu e „ideea finală” despre orașul ideal, idee prezentată în „Legile”, regăsim aici câteva idei influente care de-a lungul timpului vor fi reinterpetate la infinit. Avem, așadar, un album de greatest hits al lui Platon, în care vor apărea din nou și din nou Teoria Formelor, motivele pentru care Platon e considerat și comunist și fascist, eugenie, alegoria peșterii și a liniei divizate, Mitul lui Er sau, mai bine zis, cam tot ce știm noi despre Iad și Rai, și alte lucruri care au rămas cu noi cultural. De exemplu mitul bormașinii la români, care e semnificativ mai redus datorită eforturilor de editare făcute de noul membru al echipei Podcastului de Istorie, Ioana Adăscăliței. Când am început seria despre filosofie nu știam cât de important e ceea ce discutăm - doream doar să facem o punere în context corectă pentru școala de filosofie din care făcea parte și Marc Aureliu, și un context cultural pentru întreaga gândire filosofică a antichității. Nu știam cât de important va fi acest episod - și, după ce îl veți asculta, cred că veți fi de acord cu noi. Resurse Știu că foarte des nu am postat despre resursele pe care le folosim, marea majoritate fiind incluse/explicate în episoadele propriu zise, sau fiind cărți și sinteze din care extragem informații, nu tot timpul utile. De data aceasta însă am decis să facem o scurtă listă de materiale pe care le-am folosit pentru a ne călăuzi drumul prin Republică. Nu sunt toate, doar cele mai importante. În primul rând, Editura Humanitas a pus în librării traducerea lui Andrei Cornea din Republica , în forma volumului III din Opera Integrală Platon. Este probabil cea mai bună traducere pe care o puteam avea, și a fost o întâmplare mai mult ca fericită să am posibilitatea să studiez textul (dificil nu la nivel de limbaj, ci de idei) în limba română (Dorin). Sergiu a folosit, după cum a povestit și în podcast, traducerea publicată la Editura Antet . Am folosit rezumatul Republicii făcut pe Internet Encyclopedia of Philosophy pentru a-mi ghida lectura prin Republica (Dorin) și e folosită și pentru a structura informația din acest episod. O altă variantă mult prescurtată este făcută în limba română aici - dar, foarte important, ambele rezumate vin însoțite de referințe suplimentare pe care le puteți citi pentru a aprofunda subiectul. O altă punere interesantă în context, aici . Recomandăm și materialele despre Platon din Enciclopedia de Filosofie de la Stanford, de exemplu despre Republica , despre Timaeus , și mai toate materialele pe care le-au strâns acolo sunt incredibil de utile. Sergiu a folosit cu mult succes și prelegerile făcute de Michael Sugrue și „Nosferatu’ ăsta” în propriile cuvinte . AC Grayling are parte de o traducere la Editura Trei cu „Istoria Filosofiei” - și e o carte bună pentru o punere în context; materialele din podcastul „ History of philosophy without any gaps ” pot fi citite și pe hârtie (bine, pe Kindle în cazul meu). Orișicât, recomandăm cu căldură prezentarea lui Platon făcută de Peter Adamson în acest podcast. Nu sunt singurele materiale pe care le-am folosit pentru a face acest episod, dar sunt, probabil, cele mai bune disponibile. Și dacă vreți să vă adăugați pe lista de scopuri în viață dialogurile lui Platon, textele sunt mai mult decât accesibile - aștept cu nerăbdare și ultimele trei volume în limba română traduse la Editura Humanitas. Mare parte din texte se găsesc pe Project Gutenberg - dar și pe site-uri precum Perseus Digital Archive . De exemplu, cea mai des întâlnită traducere din Republica e cea făcută de Benjamin Jowett în plină Anglie victoriană - dar care a ieșit de sub protecția drepturilor de autor și e accesibilă tuturor. Materiale sunt, voință să fie. Sau virtute. Sau timp, că nici de-ăla nu prea avem foarte mult. Platon și elevii discută relația individului cu statul – John La Farge (1905) – locație: Curtea Supremă din Minneapolis…
Velkommen til Player FM!
Player FM scanner netter for høykvalitets podcaster som du kan nyte nå. Det er den beste podcastappen og fungerer på Android, iPhone og internett. Registrer deg for å synkronisere abonnement på flere enheter.
Bli med på verdens beste podcastapp for å håndtere dine favorittserier online og spill dem av offline på vår Android og iOS-apper. Det er gratis og enkelt!