Eu Cu Cine Gândesc? - Podcast De Istorie Și Filozofie Cu Theodor Paleologu Și Răzvan Ioan podcast

Innhold levert av Casa Paleologu. Alt podcastinnhold, inkludert episoder, grafikk og podcastbeskrivelser, lastes opp og leveres direkte av Casa Paleologu eller deres podcastplattformpartner. Hvis du tror at noen bruker det opphavsrettsbeskyttede verket ditt uten din tillatelse, kan du følge prosessen skissert her https://no.player.fm/legal.

Lost Cultures: Living Legacies

1
Bermuda: The Crossroads of the Atlantic 51:57

for 4 dager siden51:57

Spill senere

Lister

Lik

Likt

51:57

On the Season 2 debut of Lost Cultures: Living Legacies , we travel to Bermuda, an Atlantic island whose history spans centuries and continents. Once uninhabited, Bermuda became a vital stop in transatlantic trade, a maritime stronghold, and a cultural crossroads shaped by African, European, Caribbean, and Native American influences. Guests Dr. Kristy Warren and Dr. Edward Harris trace its transformation from an uninhabited island to a strategic outpost shaped by shipwrecks, colonization, the transatlantic slave trade, and the rise and fall of empires. Plus, former Director of Tourism Gary Phillips shares the story of the Gombey tradition, a vibrant performance art rooted in resistance, migration, and cultural fusion. Together, they reveal how Bermuda’s layered past continues to shape its people, culture, and identity today. Learn more about your ad choices. Visit podcastchoices.com/adchoices…

Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan

Del

Serier hjem•Feed

Întrucât ne-am decis să trăim o veșnicie, ne-am hotărât că vom avea destul timp să povestim despre istoria intelectuală a omenirii într-o serie de podcasturi începând cu antichitatea și ajungând până în zilele noastre. Planul nostru este ca, în fiecare săptămână, să purtăm o discuție despre o temă esențială din sfera umanistă. Vom vorbi, așadar, despre literatura, istorie, religie și, bineînțeles, filozofie. Totul în ordine cronologică.

145 episoder

#Societate #Istorie #Filozofie #Casa Paleologu #History #Philosophy #Education #Homer #Socrates

Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan

0-10 subscribers

updated for 3 dager siden

Del

Serier hjem•Feed

145 episoder

#Societate #Istorie #Filozofie #Casa Paleologu #History #Philosophy #Education #Homer #Socrates

Wszystkie odcinki

Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan

1
EP 144: Kant 25:19

for 3 dager siden25:19

25:19

Kant pornește de la un conflict permanent în gândirea metafizică – încercarea de a demonstra rațional existența lui Dumnezeu, nemurirea sufletului sau libertatea voinței – și propune o schimbare de paradigmă: nu ne mai concentrăm pe obiectele presupuse ale cunoașterii, ci pe condițiile subiectului care cunoaște. Astfel ia naștere Idealismul transcendental , adică ideea că timpul, spațiul și categoriile gândirii (cele 12 faimoase structuri ale intelectului) nu sunt realități ale lumii exterioare, ci forme ale minții noastre, condiții ale posibilității experienței. Prin această „revoluție copernicană”, Kant trasează granițele a ceea ce poate fi cunoscut legitim – o „curte de justiție” a rațiunii. În Critica rațiunii practice , Kant face ceva similar în etică: nu inventează o morală nouă, ci fundamentează moralitatea pe rațiune pură, prin imperativul categoric . Dacă acțiunea ta poate deveni lege universală și dacă nu tratezi niciodată omul doar ca mijloc, ci întotdeauna și ca scop, ești în sfera morală. Influențat de stoici, dar fără cosmologia lor, Kant separă rațiunea morală de natură și de înclinații. Rațiunea trebuie să fie autonomă. Ideea de demnitate, universalitate, datorie – toate devin pietre de temelie pentru gândirea drepturilor omului. A treia critică, a facultății de judecată , explorează cum putem gândi „ca și cum” lumea ar avea un scop. Estetica și biologia devin spații unde nu mai e vorba de cunoaștere strictă, ci de judecăți reflexive, de gust, de finalitate fără scop real. Kant reușește să conecteze contemplarea estetică de ideea de armonie interioară a facultăților. Iar în scrierile politice și istorice – despre pacea perpetuă și istoria universală – Kant propune principii republicane, dar și o viziune tensionată, dialectică, asupra progresului. Nu oferă o sinteză finală, ci o mișcare deschisă, fertilă, care a influențat toată filozofia ulterioară. Kant rămâne un gânditor esențial, greu de citit, dar imposibil de ocolit.…

Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan

1
EP 143: Joseph de Maistre 14:09

for 10 dager siden14:09

14:09

Joseph de Maistre este celălalt mare critic al Revoluției franceze, alături de Edmund Burke, dar abordarea lui e mult mai tăioasă și mai condensată. Scrie scurt, ironic, cu o vervă care amintește de Voltaire, deși convingerile sale sunt exact pe dos. E un catolic ultramontan până în măduva oaselor, apărător fanatic al autorității papale și convins că toate suferințele omenirii, oricât de crude, au un sens providențial. Pesimismul său despre natura umană e absolut – omul e păcătos din fire, și doar autoritatea absolută și Biserica pot ține lucrurile în frâu. Chiar și așa, Maistre nu e lipsit de nuanțe. Deși respinge Revoluția franceză, admite că revoluționarii americani apărau un principiu de libertate compatibil cu spiritul britanic. Ba chiar recunoaște că nu aceleași instituții se potrivesc tuturor popoarelor: fiecare națiune are un spirit propriu, deci are nevoie de o formă de guvernare potrivită lui. În Rusia, unde a fost ambasador, a avut o influență remarcabilă, convertind aristocrați la catolicism și scriind texte ca o apărare paradoxal amuzantă a Inchiziției spaniole. Îl citești pe Maistre și nu știi dacă să râzi sau să te îngrozești. Are o coerență internă fascinantă, duce până la capăt idei care sperie și provoacă. Departe de a fi doar o figură a „dreptei” – termen care s-a schimbat mult de la vremea sa – e un gânditor profund, dar incomod, care forțează catolicismul până dincolo de ortodoxia sa. A fost, într-un sens paradoxal și ironic, mai catolic decât papa.…

Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan

1
EP 142: Burke 15:13

for 16 dager siden15:13

15:13

Astăzi am vorbit despre Edmund Burke, primul mare critic al Revoluției franceze, autorul celebrei cărți „Reflecții asupra Revoluției din Franța”, publicată în 1790. Ce m-a fascinat la el este forța cu care a intuit încă din primele momente pericolul unei revoluții abstracte, conduse de intelectuali lipsiți de experiență concretă. Burke, fidel tradiției empiriste britanice, credea în guvernarea prin prudență și experiență acumulată, nu prin idei generale și rupte de realitate. Este o critică profundă a ideologiei, a rațiunii goale, și o pledoarie pentru echilibru, tradiție, imaginație și credință. Iar pasajele despre spiritul cavaleresc pierdut – emoționante și controversate – arată cât de profund era atașat de o anumită idee de noblețe umană. Totuși, Burke nu era un reacționar. A susținut Revoluția Americană și a apărat cauzele celor oprimați – de la coloniștii americani la indienii abuzați de Compania Indiilor de Est. Asta îl face greu de încadrat: un conservator liberal sau un liberal conservator. Ce e sigur, însă, e că nu pornește de la o teologie politică, ci de la un umanism practic, lucid. De altfel, filosofia lui despre relația dintre rațiune și imaginație îmi pare una dintre cele mai fertile: oamenii nu sunt mașini raționale, ci ființe care au nevoie și de emoție, frică, simbol, frumos, sublim. Tocmai de aceea, spune el, o ordine socială stabilă nu poate fi clădită doar pe idei reci. În plus, Burke deschide drumuri în estetică, cu tratatul său despre frumos și sublim – text care îl influențează inclusiv pe Kant și, mai departe, întreaga filozofie germană. Pentru el, frumosul ține de ordine și sociabilitate, pe când sublimul naște din frică și imensitate – ca în fața unei furtuni sau a lui Dumnezeu. Dar dincolo de rafinamentul teoretic, rămâne esențială figura sa de orator parlamentar: discursul său are strălucire, dar e dublat de o gândire coerentă. Asta face ca Reflecțiile să nu fie doar o profeție lucidă a Terorii, ci și o lecție vie despre cât de periculoasă e politica ruptă de realitate – o lecție valabilă nu doar în 1790, ci și azi.…

Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan

1
EP 141: Epoca de aur a pornografiei 20:10

for 24 dager siden20:10

20:10

În secolul Luminilor, pornografia nu e doar un fenomen marginal sau scandalos – devine un instrument ideologic, un simptom al eliberării de sub tutela Bisericii și al răsturnării valorilor tradiționale. Spre deosebire de epocile anterioare, în secolul XVIII are loc o explozie a literaturii pornografice, mai ales în Franța, în paralel cu radicalizarea ideologică și politică. De la pamflete împotriva monarhiei și clerului, până la romane cu pretenții filozofice precum cele ale lui Sade sau Restif de la Breton, această literatură reflectă tensiunile profunde ale epocii: între libertate și desfrâu, între emancipare și anarhie. Distingem aici două curente majore: pe de o parte, o pornografie „naturalistă” și aproape optimistă, reprezentată de Restif – scriitor popular, inventiv și atașat de o sexualitate firească, pozitivă. Pe de altă parte, o pornografie întunecată, nihilistă, subversivă – reprezentată de Marchizul de Sade, unde sexualitatea devine scenă a violenței, a puterii și a disprețului față de normele sociale. Sade nu este doar autorul unor fantezii extreme, ci și un comentator ironic și provocator al idealurilor revoluționare – până la absurdul de a cere „încă un efort” pentru a deveni cu adevărat republicani. În acest context, pornografia devine o oglindă culturală a vremii, parte din tumultul revoluționar și din lupta ideologică a iluminismului. Nu e întâmplător că o figură centrală precum Mirabeau, primul panteonizat al Revoluției Franceze, a fost și autor de literatură erotică. Pentru prima dată, sexualitatea intră în câmpul ideilor, al propagandei și chiar al filosofiei politice. Și poate tot pentru prima dată, literatura erotică capătă o miză: aceea de a contesta toate formele de autoritate, de la Dumnezeu la Rege.…

Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan

1
140: Revoluția franceză 16:57

for 4 weeks siden16:57

16:57

Revoluția Franceză este un uriaș laborator politic și ideologic, în care ideile iluminismului – moderate, radicale sau populiste – se confruntă cu realitățile crude ale violenței, fricii și conflictelor de clasă. De la convocarea Stărilor Generale în 1789 și proclamarea unei Constituții de către a Treia Stare, până la răsturnarea monarhiei, instaurarea Republicii și Teroarea din 1793-1794, avem o succesiune amețitoare de faze: Constituanta, Legislativul, Convenția și apoi Directoriul. Fiecare etapă vine cu propria doză de speranță și groază. Dezbaterea centrală în Revoluția Franceză este, ca și în cea americană, între centralizare și descentralizare, între democrație și teamă de tirania majorității. Iacobinii radicali, influențați de Rousseau, acaparează puterea, eliminându-i pe Girondini, și guvernează prin Teroare. Iluminismul moderat – al lui Montesquieu și Voltaire – își găsește expresia în faza constituțională, iar iluminismul radical – cel al girondinilor și al feminismului incipient – e repede înghițit de logica suspiciunii și epurării. Republica ajunge să semene mai mult cu un imperiu în devenire decât cu o societate eliberată. Revoluția Franceză nu e un eveniment liniar, ci o tensiune continuă între ideal și abuz, între educație universală și execuții în masă, între inspirația antică și reformele forțate. Cum spune Jonathan Israel, avem de-a face cu trei mari curente de idei: iluminismul moderat, cel radical și populismul iacobin. Iar Guglielmo Ferrero propune o lectură și mai subtilă: nu două revoluții succesive, ci două revoluții care coexistă – una liberală și una teroristă. Din această coliziune de idei și interese se naște nu doar o nouă Franță, ci și un nou model politic care va influența întreaga Europă.…

Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan

1
EP 139: Revoluția americană 19:42

for 5 weeks siden19:42

19:42

Vorbim despre Revoluția Americană ca despre o revoluție aparte – o revoluție conservatoare, născută dintr-o neînțelegere uriașă între coloniile nord-americane și guvernul de la Londra. Coloniștii nu cereau ceva nou, ci revendicau drepturi vechi, considerate fundamentale, dar pe care le simțeau amenințate. Britanicii, la rândul lor, nu intenționau să instaureze o tiranie, ci doar să controleze mai eficient teritoriile de peste ocean. Această ruptură s-ar fi putut poate evita, dar lipsa de încredere, comunicarea defectuoasă și contextul postbelic au transformat tensiunile într-un conflict major, cu o consecință imensă: nașterea unei națiuni. După câștigarea independenței, Statele Unite s-au confruntat cu o perioadă de haos, lipsă de coerență între statele membre și dificultăți de guvernare. Articolele Confederației s-au dovedit ineficiente, iar necesitatea unei Constituții mai ferme a dus la apariția unui conflict intelectual între federaliști și antifederaliști. În acest context apar „The Federalist Papers”, o operă monumentală a lui Hamilton, Madison și Jay, sub pseudonimul „Publius”, în apărarea unei guvernări centralizate și eficiente. De cealaltă parte, antifederaliștii – sub numele „Brutus” – denunțau pericolul unui nou tiran în locul regelui detronat. Dezbaterile erau aprinse, dar și incredibil de mature și sofisticate pentru acea epocă. Această generație de fondatori americani, inspirată de Roma antică, de gândirea iluministă și de tradiția britanică, a creat un sistem politic inovator, care a rezistat până astăzi. Totuși, compromisul care a făcut posibilă Constituția a avut și o latură rușinoasă: perpetuarea sclaviei, păcatul originar al unei republici născute în libertate. Ideile mari ale epocii nu au fost puse imediat în practică pentru toți, iar acest dezechilibru avea să ducă, decenii mai târziu, la un alt război – cel civil. Dar rămâne fascinantă capacitatea acestor oameni tineri și diverși de a construi, prin reflecție și compromis, un model politic durabil.…

Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan

1
EP 138: Francmasoneria 20:41

for 6 weeks siden20:41

20:41

Am promis data trecută că vorbim despre francmasonerie – fondată oficial la Londra, în 1717, dar cu rădăcini care se pierd în ceața tradițiilor constructorilor de catedrale. Ce ne interesează aici nu e doar geneza instituțională, ci felul în care masoneria se pliază perfect pe spiritul iluminist al secolului XVIII. Vorbim despre un fenomen care combină rigoarea rațiunii cu farmecul simbolurilor și al tradițiilor ezoterice reinterpretate. Nu e nimic monolitic aici – dimpotrivă, un adevărat han spaniol al ideilor: de la rozicrucieni conservatori la iluminați radicali, de la gânditori spirituali la raționaliști pur sânge. Toți au găsit, într-un fel sau altul, loc sub cupola lojilor masonice. Și de ce a prins atât de bine? Credem că, dincolo de toate simbolurile și ritualurile, masoneria răspunde unei nevoi profunde a omului modern: nevoia de sens, de apartenență, de formare continuă. Un răspuns, cum spuneam și când discutam despre Adam Smith, la „tâmpirea” provocată de diviziunea muncii. Lojile oferă exact contrariul: reflecție, dialog, fraternitate. Nu e vorba doar de spiritualitate abstractă – masoneria e și un proiect civic, cu miză filantropică, o formă de solidaritate activă. În interiorul lojilor, se experimentează un soi de democrație egalitară, poate discretă, dar reală: oameni din medii sociale foarte diferite se recunosc ca frați. Mă rog, aici apare și discuția – justă – despre lipsa surorilor… Nu în ultimul rând, trebuie spus că masoneria are și o latură teatrală, care poate aduce cu sine ispitele vanității – grade, titluri, ceremonii. Dar în forma ei autentică, această structură e menită să te readucă, mereu, la esențial: la început, la piatra neșlefuită. Sigur că au existat (și încă există) mitologii conspiraționiste – unele înflăcărate de autori ca Dan Brown sau moștenite de la critici bisericești din secolul XVIII. Dar, dacă o privim cu un pic de distanță, francmasoneria e un fenomen profund legat de diversitatea iluminismului european și de nevoia umană, mereu vie, de comunitate, sens și devenire.…

Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan

1
EP 137: Lessing și Mendelssohn 22:34

for 7 weeks siden22:34

22:34

Astăzi ne întoarcem de pe tărâmul englez spre iluminismul german, concentrându-ne pe două figuri emblematice: Lessing și Mendelssohn, prieteni apropiați, născuți în același an și legați de o profundă formație teologică. Tatăl lui Lessing era pastor luteran, iar al lui Mendelssohn, rabin – ceea ce le oferă un fundament comun, dar și o perspectivă complementară asupra toleranței și religiei. Lessing este autorul piesei Nathan cel înțelept , o capodoperă a teatrului iluminist, în care ideea centrală este celebra parabolă a inelului – simbol al celor trei mari religii monoteiste și apel la o frăție dincolo de credințe, bazată pe rațiune și iubire de semeni. Lessing a fost o personalitate complexă și influentă: filozof, estetician, dramaturg, critic, inovator al teatrului german. În Nathan cel înțelept , dar și în alte scrieri, promovează o religie filtrată prin rațiune, un ideal iluminist care caută reconcilierea între raționalitate și credință. Controversa privind presupusul său spinozism – iscată de Iacobi – a agitat scena intelectuală a epocii. Spinoza, văzut ca un simbol al ateismului și determinismului, era o figură riscantă. Mendelssohn, prietenul și apărătorul lui Lessing, argumentează în favoarea unui „panteism rafinat”, încercând să recupereze elemente din gândirea lui Spinoza fără a cădea în extremism dogmatic sau ateism filozofic. Amândoi s-au implicat profund în dialogul interreligios și au susținut ideea separării dintre stat și religie. În același timp, nu era vorba de o toleranță pasivă, ci de o valorizare profundă a spiritualității celuilalt. Lessing și Mendelssohn discutau nu doar teologie și filozofie, ci și estetică – ambii fiind preocupați de artă și formă. Lessing distinge între pictură și poezie, între artele vizuale și cele narative, susținând că fiecare are un limbaj propriu. În mijlocul secolului XVIII german, între Leibniz și Kant, el rămâne o voce esențială a iluminismului și un simbol al curajului intelectual.…

Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan

1
EP 136: Smith 17:59

for 8 weeks siden17:59

17:59

Astăzi discutăm despre Adam Smith, prietenul lui David Hume, despre care am discutat în ultimul episod. Spre deosebire de Hume, ale cărui argumente sceptice l-au făcut să fie privit ca un posibil ateu, Smith a fost mai precaut și a reușit să devină profesor la Universitatea din Glasgow. Deși este cunoscut mai ales pentru "The Wealth of Nations", Smith a scris și "The Theory of Moral Sentiments", iar aceste două lucrări formează un diptic care trebuie citit împreună pentru a înțelege pe deplin viziunea sa asupra economiei și naturii umane. Smith nu este doar un economist, ci și un filozof, iar interesul său pentru natura umană și efectele economiei asupra societății sunt esențiale. Smith a fost preocupat de cum piața liberă poate îmblânzi moravurile și cum virtuțile precum integritatea și autocontrolul sunt necesare într-o economie de piață. Totuși, el a recunoscut și riscurile excesului de egoism și a subliniat importanța teoriei sentimentelor morale pentru a cultiva empatia și simpatie. Diviziunea muncii, un concept central în economia modernă, este privită de Smith atât ca un avantaj productiv, cât și ca un risc pentru spiritul muncitorului. El subliniază necesitatea educației și a formării unui observator imparțial în sufletul fiecăruia. Smith este împotriva sclaviei, argumentând atât dintr-o perspectivă economică, cât și morală. Deși "mâna invizibilă" este adesea asociată cu el, în opera sa, aceasta apare rar și cu semnificații diferite. Smith recunoaște necesitatea intervenției statului pentru a asigura o distribuție echitabilă a resurselor și funcționarea corectă a pieței. Libertatea economică trebuie să fie susținută de structuri care să asigure bunăstarea tuturor membrilor societății. Opera lui Adam Smith este esențială pentru a înțelege complexitatea interacțiunilor umane și a schimburilor, fie ele economice, intelectuale sau retorice.…

Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan

1
EP 135: Hume 17:39

for 9 weeks siden17:39

17:39

Astăzi am discutat despre David Hume, un filozof britanic de seamă, cunoscut pentru abordarea sa sceptică și empiristă. Hume este adesea considerat unul dintre cei mai simpatici filozofi ai iluminismului, deși a întâmpinat dificultăți din cauza acuzațiilor de ateism și naturalism. El a fost un gânditor atipic, iar opera sa majoră, "A Treatise of Human Nature", nu a avut succes imediat. Totuși, lucrările sale ulterioare, precum "An Enquiry Concerning Human Understanding" și "Dialogues Concerning Natural Religion", au devenit influente. Hume a explorat scepticismul radical, susținând că cunoașterea noastră se bazează doar pe percepții și senzații, iar relațiile cauzale sunt doar asocieri mentale. Hume a avut o contribuție semnificativă și în istorie, cu "Istoria Angliei" fiind mult mai populară decât lucrările sale filozofice. El a legat înțelegerea naturii umane de evenimentele istorice, similare cu abordarea lui Hobbes. În filozofia sa, Hume a explorat și pasiunile, distingând între emoții directe și indirecte, și a subliniat importanța asocierii mentale. Scepticismul său se extinde și asupra religiei, unde a pus sub semnul întrebării argumentele tradiționale pentru existența lui Dumnezeu și credința în miracole, subminând bazele pentru astfel de credințe fără a le respinge direct. În ciuda scepticismului său filozofic, Hume a recunoscut limitele acestei abordări în viața de zi cu zi, ceea ce i-a conferit o reputație de filozof simpatic. A scris și despre politică și economie, influențând dezvoltarea științei economice. Hume a fost un critic al superstiției și dogmei, preferând protestantismul față de catolicism, reflectând asupra contextului istoric al Angliei și al Revoluției Glorioase. Aceste perspective diverse și profunde fac din Hume un gânditor complex și fascinant.…

Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan

1
EP 134: Rousseau 20:02

for 10 weeks siden20:02

20:02

Jean-Jacques Rousseau, o figură formidabilă a secolului al XVIII-lea, a fost un autor versatil, implicându-se în literatură, filozofie politică, educație și muzică. Deși nu a fost un compozitor de talia lui Handel sau Mozart, opera sa "Le Devin du Village" a avut succes. Revelația sa filozofică a venit întâmplător, citind despre un concurs al Academiei din Dijon, unde a susținut că artele și științele au denaturat ființa umană. Această idee paradoxală pentru epoca luminilor l-a diferențiat de contemporanii săi, precum Voltaire. Rousseau a explorat problema libertății și autonomiei, subliniind interdependența tot mai mare a indivizilor în societate și că libertatea naturală poate fi goală de conținut fără un cadru social. În scrierile sale, Rousseau a descris o etapă intermediară ideală între starea naturală și societatea civilizată, unde oamenii trăiau fericiți în comunități mici, fără obligații sociale. Aici, iubirea de sine (amour de soi) era diferită de iubirea de sine socială (amour propre), care aduce orgoliu și comparație. Rousseau a criticat democrația reprezentativă, văzând-o ca o formă de sclavie, și a propus teoria voinței generale, un concept complex și interpretabil. Deși nu era un revoluționar, ideile sale au influențat revoluționarii, cum ar fi Robespierre. În "Contractul social", Rousseau a abordat ideea proprietății și a propus că nu putem reveni la starea naturală, ci trebuie să ne adaptăm civilizației. Rousseau a scris și despre educație în "Emil", propunând idei revoluționare pentru vremea sa, cum ar fi importanța jocului și a învățării prin experiență. A pledat pentru o educație neinstituționalizată și a criticat graba de a introduce copiii în știință și religie. În "Confesiuni", Rousseau a oferit o introspecție curajoasă, dezvăluind aspecte intime ale vieții sale. Deși a fost criticat pentru că și-a dat copiii la orfelinat, contribuțiile sale la educație rămân valoroase. Romanul său "Noua Eloiză" a explorat relația dintre virtute și religie, având un impact major în epocă. Rousseau rămâne un autor de referință, ale cărui lucrări continuă să fie citite și astăzi.…

Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan

1
EP 133: Helvetius și d'Holbach 17:10

for 11 weeks siden17:10

17:10

Astăzi am discutat despre doi autori importanți din secolul XVIII, Helvetius și d'Holbach, care au avut un rol esențial în iluminismul radical. Acești gânditori, mai radicali chiar decât Diderot, erau materialiști și atei, critici ai monarhiei și ai vechiului regim. D'Holbach a scris mult despre creștinism, politică și societate, publicându-și lucrările anonim din cauza vieții sale sociale active la Paris. El a preluat teze empiriste, explorând distincția între calitățile primare și secundare ale materiei, susținând că omul, deși material, este parte din ordinea naturală. D'Holbach era cunoscut pentru petrecerile sale și a fost văzut ca liderul unei "conspirații atee", deși Rousseau, deși paranoic, avea dreptate în unele privințe. Filozofia lui d'Holbach și Helvetius s-a transformat într-o ideologie militantă, fiind simboluri ale "filozofismului" criticat de Josef de Mestre. Deși nu foarte originali filozofic, ei au ridicat probleme interesante despre comportamentul uman, sugerând că interesul propriu, definit prin plăcere și durere, este motorul acțiunilor noastre. Această viziune materialistă asupra eticii și politicii a influențat modul în care vedeau societatea și contractul social. D'Holbach a susținut două etape ale contractului social: una socială, necesară pentru protecție, și una politică, pentru alegerea guvernării. Deși nu făcea apologia revoluției, avertiza conducătorii să nu agraveze situația. El și Helvetius se încadrează în iluminismul radical, influențând începuturile Revoluției Franceze și reformele educaționale ale Republicii. Moartea lui d'Holbach în 1789 a coincis cu începutul revoluției, subliniind impactul său asupra tendințelor democratice și educaționale ale vremii.…

Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan

1
EP 132: Diderot 17:03

for 12 weeks siden17:03

17:03

Denis Diderot este una dintre figurile emblematice ale secolului al XVIII-lea, cunoscut în special pentru coordonarea monumentalului proiect "Encyclopedia". Această lucrare nu este doar un simplu dicționar, ci un dicționar critic al ideilor și cunoașterii, simbolizând dorința iluministă de a răspândi cunoașterea nu doar printre elite, ci și în rândul claselor mijlocii și al poporului. Diderot a reușit să implice numeroși colaboratori în acest proiect, fiind un efort colectiv remarcabil pentru acea perioadă. Enciclopedia sa nu este doar o colecție de opinii, ci un proiect filozofic coerent, care a influențat profund gândirea iluministă. Pe lângă contribuția sa la enciclopedie, Diderot a fost un autor prolific și divers, scriind romane, eseuri și critică de artă. Printre operele sale literare se numără "Jacques le fataliste", "Nepotul lui Rameau" și "Călugărița", fiecare dintre ele abordând teme complexe și adesea controversate pentru vremea sa. Diderot a explorat idei filozofice prin intermediul literaturii, folosind adesea tehnici narative inovatoare pentru a-și exprima viziunea materialistă și criticile sociale. În "Visul lui D'Alembert", de exemplu, Diderot folosește o tehnică literară pentru a prezenta idei materialiste, sugerând că viața continuă prin transformarea materiei. Diderot a fost un iluminist militant, crezând în progresul posibil prin educație și știință, spre deosebire de contemporanul său Voltaire, care era mai sceptic. Diderot a susținut idei democratice și a avut curajul să critice comerțul cu sclavi, reflectând o sensibilitate socială și politică distinctă. Deși a început ca deist, Diderot a evoluat spre materialism și ateism, fără a scrie un tratat de etică, preferând să lase literatura să fie un ghid moral. Stilul său literar este dinamic și captivant, reflectând spiritul secolului al XVIII-lea, o epocă a saloanelor și a conversațiilor intelectuale vivace.…

Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan

1
EP 131: Vico 17:02

for 13 weeks siden17:02

17:02

Giambattista Vico este un gânditor napolitan din secolul XVIII, cunoscut pentru lucrarea sa "Scienza Nuova" (Știința Nouă), în care propune o împărțire a istoriei în trei etape: teocratică, eroică și umană. Într-o epocă dominată de raționalism, Vico acordă o importanță deosebită imaginației și religiei, pe care le consideră fundamentale pentru civilizație. Religia, în viziunea sa, este un produs al imaginației și constituie baza legislației și a civilizației. Critica sa la adresa raționalismului excesiv și a ideii de progres continuu a fost neînțeleasă în secolul XVIII, dar a câștigat popularitate în secolul XIX, când interesul pentru filozofia istoriei a crescut. Vico face o distincție între educația modernă, bazată pe rațiune, și metoda anticilor, care pune accent pe retorică, imaginație și memorie. El consideră că abordarea pur rațională poate fi plictisitoare și insuficientă pentru o înțelegere completă a realității. În educație, Vico pledează pentru o sinteză între rațiune și imaginație, sugerând că o educație completă trebuie să includă și aspectele non-raționale ale cunoașterii. Această viziune se reflectă și în filozofia sa a istoriei, unde propune că istoria nu este un progres liniar, ci un ciclu de etape care transformă natura umană. În filozofia istoriei, Vico susține că societățile umane trec prin cicluri de dezvoltare, fiecare etapă schimbând modul în care oamenii înțeleg lumea. Etapa teocratică este dominată de zeii ca referință primordială, urmată de etapa eroică, în care căpeteniile de familii se unesc în cetăți, și apoi de etapa umană, unde rațiunea devine predominantă. Vico critică iluminismul pentru hiperraționalismul său, argumentând că nu ia în serios întreaga ființă umană. El propune o sinteză între rațiune și imaginație, sugerând că miturile și religia conțin adevăruri importante care nu pot fi ignorate. Această viziune a fost apreciată mai târziu, când critica la adresa optimismului excesiv al iluminismului a devenit mai răspândită.…

Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan

1
EP 130: Voltaire 21:55

for 14 weeks siden21:55

21:55

Astăzi am discutat despre Voltaire, o figură centrală a secolului XVIII, cunoscut pentru prolificitatea sa literară și influența sa asupra contemporanilor. A trăit 84 de ani și a scris tragedii, romane filozofice, cărți de istorie și filozofie, având o corespondență vastă cu personalități importante ale vremii, inclusiv regi și împărați. Voltaire a fost influențat de experiența sa în Anglia, admirându-i pe Locke și Newton și adoptând o doctrină a moderației similară cu cea a lui Montesquieu. Relația sa cu Émilie de Châtelet a fost atât amoroasă, cât și intelectuală, deși au avut divergențe filozofice, mai ales în raport cu Leibniz, pe care Voltaire l-a satirizat în romanul „Candide”. „Candide” este o capodoperă literară, o odisee modernă care explorează ideea lui Leibniz că trăim în cea mai bună dintre lumile posibile. Voltaire folosește aventurile lui Candide pentru a satiriza această doctrină, arătând absurditatea suferinței umane și natura problematică a universului și a oamenilor. Episodul din Eldorado subliniază natura umană vanitoasă și dorința de a fi superiori altora. Voltaire critică religia și superstițiile, fără a fi ateu, dorind să elimine acumulările nocive din tradiția religioasă. A fost implicat în cauze sociale, precum afacerea Calas, și a avut relații complexe cu figuri politice, inclusiv cu Fridrich al II-lea. Voltaire nu era un democrat, ci un monarhist care credea că cel mai bun lucru pentru societate este un rege destupat la minte. Admirația sa pentru Ludovic XIV-lea reflectă viziunea sa asupra unei monarhii iluminate. Deși a fost criticat și persecutat în Franța, Voltaire a rămas o figură influentă, recunoscută pentru spiritul său liber și criticile sale ascuțite la adresa fanatismului religios și a abuzurilor de putere. Este important să-l înțelegem pe Voltaire cu toate nuanțele sale, evitând o viziune simplistă asupra contribuțiilor sale intelectuale și culturale.…

Velkommen til Player FM!

Player FM scanner netter for høykvalitets podcaster som du kan nyte nå. Det er den beste podcastappen og fungerer på Android, iPhone og internett. Registrer deg for å synkronisere abonnement på flere enheter.

Lytt til 500+ tema

Lik Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan

The Let Them Theory: A Life-Changing Tool That Millions of People Can't Stop Talking About

2025 - American Silver Eagle .999 Fine Silver with our Smyrnacoin Certificate of Authenticity Dollar Uncirculated US Mint

Mighty Patch™ Original patch from Hero Cosmetics - Hydrocolloid Acne Pimple Patch for Covering Zits and Blemishes in Face and Skin, Vegan-friendly and Not Tested on Animals (36 Count)

Podcaster verdt å lytte til

Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan

Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan

Podcaster verdt å lytte til

Velkommen til Player FM!

The Let Them Theory: A Life-Changing Tool That Millions of People Can't Stop Talking About

The Let Them Theory: A Life-Changing Tool That Millions of People Can't Stop Talking About

Huggies Natural Care Sensitive Baby Wipes, Unscented, Hypoallergenic, 99% Purified Water, 12 Flip-Top Packs (768 Wipes Total), Packaging May Vary

Amazon eGift Card - Bright Balloons (Animated)

The Let Them Theory: A Life-Changing Tool That Millions of People Can't Stop Talking About

Lik Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan

Hurtigreferanseguide